Arheologia şi proiectul urban Codul european de bună practică

Consiliul Europei a fost creat în1949 pentru a realiza o uniune strânsă între membrii săi cu rostul să salveze şi să promoveze idealurile şi principiile care sunt patrimoniul lor comun şi pentru a favoriza progresul lor economic şi social.
Din 1960, Consiliul Europei se ocupă în mare măsură de protecţia şi  punerea în valoarea a patrimoniului cultural european. O serie de convenţii jalonează etapele lucrărilor sale, şi anume  Conventia culturală europeană (Paris, 1954), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (Londra 1969), Convenţia pentru salvarea patrimoniului arhitectural al Europei (Granada, 1985), Convenţia europeană asupra infracţiunilor privind bunurile culturale (Delphi, 1985), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită, La Valetta, 1992)

Legea Nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice

Prezenta lege reglementeaza regimul juridic general al monumentelor istorice.
În sensul prezentei legi, monumentele istorice sunt bunuri imobile, constructii si terenuri situate pe teritoriul Românieia semnificative pentru istoriaa cultura si civilizatia nationala si universala.
Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii prevazute în prezenta lege.
Pot fi clasate ca monumente istorice bunurile imobile situate în afara granitelor, proprietati ale statului român cu respectarea legislatiei statului pe teritoriul caruia se afla.

Legea 258 M.Of 603/ 12 iul 2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrimoniului arhitectural şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
Art. I. – Ordonanţa Guvernului nr. 43/2000 privind protecţia patrim arhitectural şi declararea unor situri arheologice ca zone de interes naţional, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.352 din 26 aprilie 2005, se modifică şi se completează după cum urmează:
Art. 1. – Prezenta ordonanţă reglementează regimul juridic general al descoperirilor şi al cercetării arheologice, precum şi protejarea patrim arhitectural, parte a patrimoniului cultural naţional.”

Legea nr. 451 din 8 iulie 2002, publicată in M.Of. nr. 536 din data: 7/23/02 pentru ratificarea Convenţiei europene a peisajului, adoptată la Florenţa la 20 octombrie 2000

În sensul prezentei convenţii, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii: 
a) peisajul desemnează o parte de teritoriu perceput ca atare de către populaţie, al cărui caracter este rezultatul acţiunii şi interacţiunii factorilor naturali şi/sau umani; 
b) politica peisajului este o expresie prin care autorităţile publice competente desemnează principii generale, strategii şi linii directoare care permit adoptarea de măsuri specifice care au ca scop protecţia, managementul şi amenajarea peisajului; 
c) obiectiv de calitate peisajeră desemnează formularea de către autorităţile publice competente, pentru un anumit peisaj, a aspiraţiilor populaţiilor cu privire la caracteristicile peisajere ale cadrului lor de viaţă; 
d) protecţia peisajului cuprinde acţiunile de conservare şi menţinere a aspectelor semnificative sau caracteristice ale unui peisaj, justificate prin valoarea sa patrimonială derivată din configuraţia naturală şi/sau de intervenţia umană; 
e) managementul peisajelor cuprinde acţiunile vizând, într-o perspectivă de dezvoltare durabilă, întreţinerea peisajului în scopul direcţionării şi armonizării transformărilor induse de evoluţiile sociale, economice şi de mediu; 
f) amenajarea peisajului reprezintă acţiunile cu caracter de perspectivă ce au ca scop dezvoltarea, restaurarea sau crearea de peisaje.

Legea nr. 157 publicată in M.Of. nr. 274 din data: 10/13/97 privind ratificarea Conventiei pentru protectia patrimoniului arhitectural al Europei

Definirea patrimoniului arhitectural 
ARTICOLUL 1 
În termenii prezentei conventii, expresia patrimoniu arhitectural este considerata a cuprinde urmatoarele bunuri imobile: 
1. monumentele: orice realizari deosebit de remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, stiintific, social sau tehnic, inclusiv instalatiile sau elementele decorative care fac parte integranta din aceste realizari; 
2. ansamblurile arhitecturale: grupari omogene de constructii urbane sau rurale remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, stiintific, social sau tehnic si îndeajuns de coerente pentru a face obiectul unei delimitari topografice; 
3. siturile: opere combinate ale omului si ale naturii, partial construite si care constituie spatii îndeajuns de caracteristice si omogene pentru a face obiectul unei delimitari topografice, remarcabile prin interesul lor istoric, arheologic, artistic, stiintific, social sau tehnic.

Legea nr. 150 publicată in M.Of. nr. 175 din data: 7/29/97 privind ratificarea Convenţiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuita), adoptata la La Valetta la 16 ianuarie 1992

Definirea patrimoniului arheologic 
ARTICOLUL 1 
1. Scopul prezentei conventii (revizuita) este de a proteja patrimoniul arheologic ca sursa a memoriei colective europene si ca instrument de studiu istoric si stiintific.
2. În acest scop, sunt considerate drept elemente ale patrimoniului arheologic toate vestigiile, bunurile si alte urme ale existentei omenirii în trecut a (ale) caror: 
(i) salvgardare si studiu permit redarea evolutiei istoriei omenirii si a relatiei sale cu mediul natural; 
(ii) principale mijloace de informare le constituie sapaturile si descoperirile, precum si alte metode de cercetare asupra umanitatii si mediului înconjurator; 
(iii) amplasare se situeaza în orice spatiu ce tine de jurisdictia partilor.
3. În patrimoniul arheologic sunt incluse structurile, constructiile, ansamblurile arhitecturale, siturile amenajate, marturiile mobile, monumente de alta natura, precum si contextul lor, fie ca se situeaza în sol sau sub apa.
Invitatie_2018_a.jpg