Declaraţia de la Québec Despre salvarea spiritului locului 

Aceastǎ Declaraţie se înscrie într-o serie de mǎsuri şi acţiuni întreprinse în ultimii ani de cǎtre ICOMOS pentru protejarea şi promovarea spiritului locurilor, în principal caracterul lor viu, social şi spiritual. În 2003, ICOMOS a consacrat simpozionul ştiinţific al celei de-a 14ª adunǎri generale, ţinutǎ la Victoria Falls în Zimbabwe, temei conservǎrii valorilor sociale imateriale a monumentelor şi siturilor. Prin Declaraţia de la Kimberley din 2003, ICOMOS s-a angajat sǎ ţinǎ seama, în gestionarea şi pǎstrarea monumentelor şi siturilor administrate de Convenţia pentru protecţia patrimoniului mondial, cultural şi natural din 1972, de valorile imateriale (memorie, credinţe, apartenenţe, cunoştinţe tradiţionale, afecte) şi de comunitǎţile locale care le poartǎ şi le pǎstreazǎ. Declaraţia ICOMOS de la Xi’an din 2005 atrage atenţia asupra conservǎrii cadrului, definit ca fiind constituit din elementele fizice, vizuale şi naturale precum şi din practicile sociale sau spirituale, cutume, meserii, cunoştinţe tradiţionale şi celelalte forme şi expresii imateriale, în protejarea şi punerea în valoare a monumentelor şi siturilor patrimoniului mondial. Declaraţia subliniazǎ deasemenea necesitatea unei abordǎri multidisciplinare şi utilizarea de surse diversificate pentru a înţelege, a gestiona şi a conserva mai bine acest cadru. Declaraţia de la Foz Do Iguaçu din 2008 a ICOMOS – America, precizeazǎ cǎ salvarea elementelor materiale şi imateriale este fundamentalǎ pentru prezervarea identitǎţii comunitǎţilor care au creat şi au transmis spaţii cu semnificaţii culturale şi istorice. Noile charte ICOMOS asupra Itinerariilor culturale şi asupra Interpretǎrii şi prezentǎrii, elaborate în urma unor numeroase consultǎri şi prezentate pentru ratificare la cea de a 16ª adunare generalǎ, acordǎ deasemenea un loc important patrimoniului intangibil şi spiritual al locului. Din cauza naturii indivizibile a patrimoniului material şi imaterial precum şi a sensului, valorii şi cadrului pe care patrimoniul imaterial le conferǎ obiectelor şi locurilor, ICOMOS planificǎ adoptarea unei charte consacratǎ anume patrimoniului cultural imaterial al monumentelor şi siturilor. În vederea acestui lucru, încurajǎm iniţierea unor dezbateri pentru a defini un nou vocabular conceptual care ar face parte din schimbarea ontologicǎ a spritului locului.
Adunarea generalǎ de la Quebec, în special Forumul tinerilor, Forumul localnicilor şi Simpozionul ştiinţific au permis avansarea cu şi mai multǎ determinare a reflecţei despre raporturile dintre patrimonial material şi imaterial şi mecanismele interne, sociale şi culturale, ale spiritului locului. Amintim cǎ spiritul locului poate fi definit ca ansamblul elementelor materiale (situri, peisaje, construcţii, drumuri, obiecte) şi imateriale (memorie, povestiri orale, documente scrise, ritualuri, festivaluri, meserii, cunoştinţe tradiţionale, valori, texturi, culori, parfumuri), adicǎ elementele fizice şi spirituale care conferǎ locului sens, valoare, emoţie şi mister. În loc sǎ separǎm spiritul de loc, imaterialul de material, şi sǎ le considerǎm opuse, am explorat diversele feluri în care cele douǎ sunt unite într-o strânsǎ interacţiune şi se construiesc una pe alta. Spiritul construieşte locul şi, în acelaşi timp, locul investeşte şi structureazǎ spiritul. Locurile sunt construite de diverşi actori sociali, atât conceptorii lor cât şi utilizatorii, care cu toţii contribuie activ la construcţia semnificaţiei lor. Considerat în dinamica sa relaţionalǎ, spiritul locului capǎtǎ astfel un caracter pluralist şi dinamic, poate avea multiple semnificaţii şi singularitǎţi, îşi poate schimba sensurile în timp şi poate aparţine unor grupuri diverse. Aceastǎ abordare mai dinamicǎ este mai bine adaptatǎ globalizǎrii de astǎzi, caracterizatǎ din ce în ce mai mult de migraţii transnaţionale, populaţii relocalizate sau delocalizate, contacte interculturale sporite, societǎţi multiculturale şi multiple apartenenţe.
Noţiunea de spirit al locului permite mai buna înţelegere a caracterului viu şi în acelaşi timp permanent al monumentelor, siturilor şi peisajelor culturale. Ea conferǎ o viziune mai bogatǎ, dinamicǎ, largǎ şi cuprinzǎtoare a patrimoniului cultural. Spiritul locului existǎ, sub o formǎ sau alta, în practic toate culturile lumii, şi este o construcţie umanǎ în funcţie de nevoile sociale. Comunitǎţile care « locuiesc locul », în special dacǎ sunt societǎţi tradiţionale, trebuie în mod intim asociate conservării memoriei locului, a vitalitǎţii şi perenitǎţii sale, a spiritualitǎţii sale.
Participanţii la ce-a de-a 16a adunare generalǎ adreseazǎ prezenta Declaraţie organizaţiilor interguvernamentale, autoritǎţilor naţionale şi locale precum şi tuturor instituţiilor şi specialiştilor apţi sǎ contribuie prin legislaţie, prin practici, prin procese de amenajare şi de planificare precum şi prin gestionare la o mai bună conservare şi promovare a spiritului locului.
Redefinirea spiritului locului
1. Recunoscând cǎ spiritul locului este constituit din elemente materiale (situri, peisaje, construcţii, drumuri, obiecte) precum şi imateriale (memorie, povestiri orale, documente scrise, ritualuri, festivaluri, meserii, cunoştinţe tradiţionale, valori, texturi, culori, parfumuri) care contribuie toate în mod semnificativ la marcarea locului şi la crearea spiritului sǎu, cerem ca orice proiect de conservare şi restaurare de monumente, situri, peisaje, drumuri, colecţii de obiecte, precum şi orice legislaţie asupra patrimoniului cultural sǎ ţinǎ cont atât de elementele materiale cât şi de elementele imateriale ale spiritului locului.
2. Pentru cǎ spiritul locului este complex şi multiform, cerem guvernelor şi organismelor de patrimoniu sǎ solicite crearea de echipe multidisciplinare de cercetǎtori şi de artizani tradiţionali pentru a înţelege, pǎstra şi transmite mai bine spiritul locului.
3. Ştiind cǎ spiritul locului este un proces construit şi reconstruit pentru a rǎspunde nevoilor de continuitate şi de schimbare a comunitǎţilor, susţinem cǎ el poate varia în timp şi de la o culturǎ la alta în funcţie de practicile memoriale ale acestora, şi cǎ un loc poate deţine mai multe spirite şi poate fi împǎrţit între grupuri diferite.
Identificarea ameninţǎrilor ce pun în pericol spiritul locului
4. Dat fiind cǎ schimbǎrile climatice, turismul de masǎ, conflictele armate şi dezvoltarea urbanǎ duc la transformǎri şi la rupturi în societǎţi, trebuie sǎ înţelegem aceste ameninţǎri şi sǎ stabilim soluţii durabile. Recomandǎm ca organismele guvernamentale şi non-guvernamentale, asociaţiile de patrimoniu locale şi regionale, sǎ dezvolte soluţii strategice pe termen lung pentru a proteja spiritul locului şi mediul sǎu. De asemenea, locuitorii precum şi autoritǎţile locale trebuie sǎ fie sensibilizaţi la salvarea spiritului locului pentru a face faţǎ ameninţǎrilor unei lumi în plinǎ transformare.
5. Ţinând cont cǎ împǎrţirea locurilor investite cu spirite diferite de cǎtre grupuri diferite creşte riscul de tensiuni şi conflicte, considerǎm cǎ aceste situri necesitǎ planuri de gestionare specifice, adaptate contextului pluralist al societǎţilor multiculturale moderne. Cum ameninţǎrile care planeazǎ asupra spiritului locului sunt acute în special printre grupurile minoritare, fie autohtone sau nou venite, recomandǎm ca aceste grupuri sǎ beneficieze cu prioritate de politici şi practici specifice.
Salvarea spiritului locului
6. Dat fiind cǎ în cea mai mare parte a ţǎrilor lumii de astǎzi spiritul locului, îndeosebi elementele sale imateriale, nu beneficiazǎ nici de programme de educaţie formalǎ, nici de cadre de protecţie juridicǎ, încurajǎm în mod deosebit implementarea de programe de formare şi adoptarea de noi legi destinate conservǎrii şi gestionǎrii spiritului locului.
7. Considerând cǎ tehnlogiile moderne (baze de date numerice, situri Internet) permit constituirea rapidǎ şi eficace de inventare multimedia care integreazǎ  elementele materiale şi imateriale ale patrimoniului, recomandǎm în mod deosebit utilizarea lor pentru a conserva, difuza şi promova mai bine locurile de patrimoniu şi spiritul lor. Aceste tehnologii faciliteazǎ diversitatea şi înnoirea constantǎ a documentaţiei despre spiritul locului.
Transmiterea spiritului locului
8. Recunoscând cǎ spiritul locului este transmis în principal de oameni şi cǎ transmiterea participǎ activ la conservarea sa, declarǎm cǎ numai prin comunicarea interactivǎ şi prin participarea comunitǎţilor afectate spiritul locului poate fi salvat, folosit şi îmbogǎţit. Comunicarea permite astfel pǎstrarea vie a spiritului locului.
9. Considerând cǎ, în general, comunitǎţile locale sunt cel mai bine plasate pentru a înţelege spiritul locului, mai ales în cazul grupurilor culturale tradiţionale, susţinem cǎ ele trebuie intim asociate tuturor eforturilor de conservare şi de transmitere a spiritului locului. Transmiterea informalǎ (povestiri orale, rituri, reprezentaţii, experienţe şi practici tradiţionale) şi formalǎ (programe educative, bǎnci de date informatizate, situri internet, prezentǎri multimedia) trebuie încurajate, pentru cǎ ele asigurǎ nu numai salvarea spiritului locului, ci şi, ceea ce este chiar mai important, dezvoltarea durabilǎ şi vitalitatea unei comunitǎţi.
10. Recunoscând cǎ transmiterea intergeneraţionalǎ şi transmiterea transculturalǎ sunt compozante importante pentru salvgardarea şi difuzarea spiritului locului, recomandǎm asocierea şi participarea tinerelor generaţii şi a diferitelor grupuri culturale ce au legǎturǎ cu situl la elaborarea de politici de protejare şi de gestionare a spiritului locului.
Casa Colda: sat Poieni, comuna Bucium, nr. 465, jud. Alba, România 
Proprietar: Eugen Colda
Proiect iniţiat de: Asociaţia Rencontres du Patrimoine Europe-RoumanieRPER, în cadrul Universităţii de Vară (UdV) Bucium

Construită de un miner aurar din neamul Colda, în 1851, casa are trei încăperi din bârne de lemn, o cămară, târnaţ (pridvor) spre curte şi acoperiş cu învelitoare de şindrilă. În anul 2004, suflarea casei s-a stins, odată cu bătrânii familiei Colda. Aşa a găsit-o RPER în 2011, în timpul prospecţiunilor sale prin Ţara Moţilor. Între 2011 şi 2016, casa a fost reabilitată în cadrul şantierului-şcoală organizat de RPER în cadrul UdV Bucium şi de Muzeul ASTRA, fiind antrenate finanţări private. 2011: UdV Bucium, ediţia I; casa a fost inventariată şi relevată. RPER a încheiat un acord cu proprietarul pentru reabilitarea in situ a casei 2012-2013: după o etapă de conservare şi de diagnosticare, când este descoperită inscripţia de datare (1851), au avut loc acțiunile de reabilitare în tehnici tradiţionale. Toate elementele recuperabile au fost curăţate, tratate şi integrate în poziţia originară. 2013-2015: etapă de repaus, necesară pentru aşezarea şi integrarea elementelor noi în ansamblu, pentru a se putea aplica tencuiala de pământ 2015-2016: în bucătărie şi în baia amenajată în vechea cămară au fost montate instalaţii moderne. Camerele au primit mobilier tradiţional, salvat de la distrugere. 21 mai 2016: sobele au început din nou să duduie, fumul să se strecoare prin şindrilă, apa caldă şi rece să curgă la robinetele din bucătărie şi din baie iar "strujac"-ul din paturile "de tras" să foşneasca sub somnul nostru greu. La 165 de ani, întinerită, Casă Colda din Bucium Poieni şi-a regăsit suflarea şi ne poate spune poveşti cu duhul aurului. 

Salvarea caselor cu valoare de patrimoniu, părăsite şi ruinate din Bucium şi valorificarea lor culturală şi turistică este parte a scenariului propus de RPER ca motor de dezvoltare socială şi economică a satelor din România.