Arheologia şi proiectul urban

Codul european de bună practică

Introducere

Consiliul Europei a fost creat în1949 pentru a realiza o uniune strânsă între membrii săi cu rostul să salveze şi să promoveze idealurile şi principiile care sunt patrimoniul lor comun şi pentru a favoriza progresul lor economic şi social.

Din 1960, Consiliul Europei se ocupă în mare măsură de protecţia şi  punerea în valoarea a patrimoniului cultural european. O serie de convenţii jalonează etapele lucrărilor sale, şi anume  Conventia culturală europeană (Paris, 1954), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (Londra 1969), Convenţia pentru salvarea patrimoniului arhitectural al Europei (Granada, 1985), Convenţia europeană asupra infracţiunilor privind bunurile culturale (Delphi, 1985), Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită, La Valetta, 1992)

Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită, La Valetta, 1992)

In timpul elaborării, în 1992 a Conventţiei europene revizuite pentru protecţia patrimoniului arheologic, numită curent,Convenţia de la Malta, statele membre au reamintit că patrimoniul arheologic este esenţial pentru cunoaşterea civilizaţiilor trecutului, dar că este în tot mai mare măsură ameninţat.

Politicile de amenajare a teritoriului şi de dezvoltarea culturală trebuiau să ia în considerare necesitatea de a proteja acest patrimoniu arheologic. Intră în sarcinile Statelor membre şi a tuturor tărilor europene, s-a subliniat, să-şi asume această responsabilitate. Confruntarea şi schimbul de experienţă era astfel înscrisă în   programele de punere în valoare a patrimoniului cultural aprobate la Malta în 1992, unul dintre ele fiind în mod special axat pe arheologie urbană. Acest program a început cu un  raport ce privea situaţia arheologiei urbane în diferite ţări europene, care la rândul său  a condus la eleborarea prezentului cod de bună practică.

Arheologia si oraşul de mâine

Tranziţia urbană s-a desăvârşit în toată Europa de mai multe decenii. Urbanizarea şi creşterea populaţiei citadine  au transformat profund trama urbană a oraşelor create înainte de revoluţia industrială. Această transformarea care s-a produs sub diferite forme şi în ritmuri variate după zone, a fost însoţită aproape întotdeauna de distrugerea masivă şi fără consideraşie a vestigiilor istoriei urbane.

Intr-o epocă în care există tot mai mult tendinţa să se regândească politicile urbane în sensul de a se corecta greşelile trecutului şi de a termiuna “crisa urbană” şi în care cei care fasonează tesătura urbană axează din nou intervenţiile lor asupra centrelor istorice, este mai mult ca niciodată necesar să se recunoască importanţa trecutului în crearea oraşului de mâine.

Urbanismul este un proces complex, asociind la un proiect comun parteneri numeroşi:

-       autorităţile publice şi urbaniştii

-          arhitecţii şi iniţiatorii

-          arheologi

Doar o cooperare voluntară, strânsă şi permanentă între toţi actorii aceştia permite obţinerea unor rezultate bune.  Oraşul de mâine trebuie să mărturisească bogăţia sa istorică.

Nu ar trebui să se considere că creaţia şi conservarea sunt în sine ireconciliabile. Orice proiect urban trece la început în mod imperativ printr-un studiu arheologic sprijinit pe documente scrise şi grafice. Un astfel de studiu nu are ca obiect doar să anailizeze structura şi evoluţia oraşului, ci şi de a evalua dezvoltarea socială şi culturală a acestuia.

Studiul se conjugă cu cel al tuturor activităţilor desfăşurate în oraş şi cu procesele care se înrudeau: acesta este motivul pentru care arheologia are un loc normal de jucat în dinamica de amenajare urbană.

Arheologia urbană ne arată în ce fel s-a dezvoltat oraşul pe tot parcursul istoriei sale şi pune în lumină noţiuni ca gol şi plin, înăuntru-înafară, bogat-sărac, monumental-vernacular, planificat-spontan dens-dispersat, etc, care sunt tot atâea concepte comune arheologilor urbanoştilor, arhitecţilor şi iniţiatorilor.

Un studiu arheologic global al oraşului cercetează două dimensiuni fundamentale:

Prima relevă topografia urbană şi socială şi dezvoltarea lui până în zilele noastre.

Cea de a doua este de ordin economic şi acoperă examinarea tehnicilor antice, precum şi dezvoltarea cercetării aplicate şi experimentale asupra materialelor şi conservării lor. Această cercetare, strâns legată de progresul tehnicilor de restaurare are un impact direct asupra pieţii muncii, special pentru tineri.

Conservarea şi păstrarea vestigiilor arheologice fac de asemenea parte din procesul urbanistic: graţie căutării novatoare în materie de amenajare şi de arhitectură, reafectarea lor funcţională sau simbolică poate juca un rol în creaţia contemporană.

Conform Convenţiei de la Malta, este preferabil, în măsura posibilului să se conserve in situ vestigiile arheologice.

In materie de urbanism şi amenajare urbană, toate părţile ar trebui să reflecteze la posibilitatea de a lua măsuri proprii pentru atenuarea efectelor lucrărilor de amenajare susceptibile să altereze depozitele si vestigiile din sol (de exemplu, concepându-se fundaţii speciale, sau evitând construirea de subsoluri) Aceste măsuri sunt preferabile săpăturilor, în afara cazului când acestea sunt motivate de cercetări serioase şi precise şi daca cercetările sunt finanţate integral.

Decizia finală de păstrare a vestigiilor arheologice sau cea de începere a săpăturilor va depinde de o multitudine de factori. Important este ca toate părţile să fie asociate dialogului care duce la decizie.

Statutul codului de bună prectică . Codul de bună practică a fost stabilit de un grup de experţi de pe lângă Comitetul Patrimoniului Cultural al Consiliului Europei, investit cu un rol de consilier în ceea ce priveşte nevoile arheologiei urbane. Codul a fost aprobat de Comitetul Patrimoniului Cultural, în timpul celei de a 15 sedinţe plenare din 8-10 martie 2000.

Obiectivele codului de bună practică . Codul vizează să întărească protecţia patrimoniului arheologic urban al Europei, uşurând cooperarea între urbanişti, arheologi şi iniţiatori. Toţi sunt îndreptăţiţi de oraşul de mâine. După ce a subliniat domeniile conexe urbanismului, între care Convenţia europeană revizuită pentru protecţia patrimoniului arheologic se potriveşte în mod deosebit, codul de bună practică prezintă numeroase sectoare în care o astfel de cooperare între toţi partenerii la proiect poate fi stabilit cu uşurinţă .

Rolul autorităţilor publice şi ale urbaniştilor

Autorităţile publice şi urbaniştii vor nota că pasajele cele mai semnificative ale Convenţiei europene pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită) sunt:

Valoarea patrimoniului arheologic urban pentru pentru societate 1 patrimoniul arheologic urban are valoarea pentru ansamblul societăţii. Acest patrimoniu este important în acelaşi timp pentru locuitorii comunităţii şi pentru vizitatori (Convenţia pentru protecţia patrimoniului arheologic (revizuită) Preambul si Articol 1)

Principiul Conservării 2   în materie de urbanism, preferinţa ar trebui să fie, de fiecare dată când este posibil, conservarea vestigiilor arheologice importante  in situ. Planurile de amenajare susceptibile să altereze patrimoniul arheologic ar trebui să fie schimbate ( articolul 411 şi Art 5iia, IV)

Identitatea urbană 3  patrimoniul arheologic poate contribui la identitatea oraşului şi la evoluţia sa (Preambul şi art.1)

Topografia urbană 4 structurile şi edificiile păstrate deasupra solului, la fel  şi topografia istorică a oraşului, care constituie componente importante de caracter urban  ar trebui  să fie considerate ca elemente de patrimoniu arheologic (Preambul şi art.1)

Mărturiede neînlocuit a trecutului oraşului 5 deciziile urbaniştilor pot avea efecte iremediabile asupra patrimoniului arheologic. Odată distruse, vestigiile arheologice sunt pierdute pentru totdeauna (Preambul)

Planuri de amenajare 6 urbaniştii ar trebui să ţină cont de arheologie în lucrările lor, tocmai când îşi elaborează planurile de amenajare urbană, alcătuiesc bugetul proiectelor şi autorizează  investitorilor privaţi să realizeze noi amenajări (art 5).

Sfatul arheologic potrivit 7 înainte de a lua deciziile afectând patrimoniul arheologic, urbaniştii ar trebui să obţină o informaţie şi un sfat arheologic adecvat şi aplicat, atât de des cât este posibil, asupra metodelor de investigare nedistructive (Art.2 şi 3)

Litigii 8 măsuri potrivite ar trebui să fie luate pentru a concilia nevoile proprii arheologiei şi amenajării (Art.5II-IV)

Arheologiee urbană şi educaţie 9 urbaniştii vor trebui să ia măsuri pentru a explica publicului şi promotorilor dece patrimoniul arheologic urban este important şi dece este convenabil să acorzi credite pentru studiul şi conservarea lor.  Se va recurge la expoziţii, muzee, publicaţii şi alte mijloace care pot contribui la această acţiune educativă  a publicului

II Arhitecţii şi iniţiatorii trebuie:

Evaluarea arheologică profesională 1 trebuie să ceară cât de repede posibil o evaluare arheologică profesională  a sitului pontential construibil. Un astfel de aviz poate fi obţinut de la autorităţile naţionale sau regionale responsabile în materie de arheologie. O astfel de evaluare nu are doar scopul de a stabili dacă este convenabil să se facă săpături, ci trebuie de asemenea să alcătuiască o imagine de topografie urbană a sitului şi a potenţialităţilor sale.

Principiul conservării 2 să recunoască faptul că este preferabil, în măsura posibilului,să conserve in situ depozitele arheologice importante în loc să treacă la săparea lor, în afara de cazul în care aceste cercetări sunt justificate de motive serioase stiinţifice de cercetare şi această cercetare este integral finanţată.

Integrarea arheologiei 3 pe baza evaluarii, trebuie să integreze lucrările arheologice în strategia de concepţie generală a proiectului, a construcţiei şi a conservării.

Durată şi costuri 4 să acorde un răgaz şi o susţinere financiară suficientă  pentru a putea proceda la săpături arheologice valabile.

Structuri arheologice 5 să fie conştienţi de oportunitatea de a prezenta structuri arheologice importante in situ şi să înţeleagă că în cazul în care acestea sunt armonios integrate îm noile amenajări aceste structuri pot constitui o valoare adăugată proiectului.

Publicaţii 6 să acorde întreaga atenţie importanţei de a publica lucrări ştiinţifice şi de vulgarizare ca element esenţial al costurilor săpăturilor.

Arhivare şi stocare 7 să asigure depozitarea obiectelor arheologice mobile, a documentelor şi rapoartelor în instituţii adecvate.

Litigii 8 să încerce să reglementeze orice litigiu prin negociere, prin intermediar, si dacă este posibil printr-un organ de arbitraj naţional sau regional.

Acoperire mediatică 9  să promoveze o acoperire mediatică prin communicate de presă comune despre descoperirile şi tipul de susţinere obţinit; să reamintească, atunci când prezintă proiectul de amenajare, contextul său arheologic şi istoric şi să menţioneze cum vor expune descoperirile arheologice în construcţie sau în vecinătate.

Echipa profesională 10 să considere arheologul ca membru al echipei profesionale, să-îi permită să stea pe site în măsura în care consideră că este necesar,şi să-I deie informaţiile necesare asupra tuturor modificărilor de concepţie si de program, în aşa fel ca prin contribuţia sa arheologul să se integreze deplin în procesul de amenajare.

III Rolul arheologului

Arheologul trebuie:

Informare şi evaluare 1 să furnizeze în stadiul incipient al proiectului de amenajare toate informaţiile necesare autorităţilor de resort şi iniţiatorului. Autorităţile responsabile în materie de arheologie vor aduce sfatul lor la evaluarea necesară pentru determinarea cât mai exactă a întinderii, caracterului şi importanţei depozitelor arheologice şi vestigiilor arheologice.

Principiul Conservării 2 să recunoască  faptul că este de dorit, în măsura posibilului, să conserve vestigiilor arheologice importante  in situ, în loc să se procedeze la săpături arheologice, în afara de cazul în care aceste cercetări sunt justificate de motive serioase stiinţifice de cercetare şi această cercetare este integral finanţată.

Valoarea adăugată 3 să ia în considerare costurile amenajării şi să se conformeze calendarului fixat pentru proiect. Arheologul va fi conştient de faptul că cercetările arheologice constituie o valoare adăugată la construcţie, contribuind la dezvoltarea concepţiei generale şi a proiectului arhitectural.

Lucrările arheologice vor contribui astfel a la peisajul urban al viitorului.

Durată şi costuri 4 să asigure ca lucrările arheologice, fie ele săpături arheologice sau de redactare a rapoartelor să fie alcătuite conform cu convenţiile scrise fixând condiţiile, calendarul şi costurile. Arheologul va fi conştient că lucrările arheologice se înscriu în general în proiectul mai vast şi că trebuie el însuşi să facă parte din echipa proiectului de amenajare.

Structuri arheologice 5  să ajute ca structurile arheologice să fie integrate în noua amenajare.

Publicitate şi expunere 6 să acompanieze în expoziţii sau în orice altă formă de publicitate, autorităţile însărcinate cu amenajarea, sau după caz iniţiatorul.

Arhivare şi stocare 7 să asigure depozitarea obiectelor arheologice mobile, documentele şi rapoartele arheologice în instituţii adecvate.

Litigii 8 să încerce să rezolve orice litigiu cu iniţiatorul prin negociere, prin intermediar şi dacă este posibil printr-un organ naţional sau regional.

Informarea partenerilor şi a media 9  să discute fără întârziere şi în întregime cu autorităţile şi cu iniţiatorul după caz, consecinţele oricărei descoperiri întâmplătoare din timpul săpăturilor. Să facă  orice declaraţie de presă împreună sau în acord cu echipa profesională. Să informeze echipa profesională de potenţialul mediatic şi de consecinţele oricărei descoperiri.

Publicaţii 10 să asigure într-un răstimp rezonabil publicarea adecvată a rezultatelor lucrărilor arheologice.

http://www.coe.int/T/F/Coop%E9ration_culturelle/Patrimoine/Ressources/CodeArcheo.asp#TopOfPage

Casa Colda: sat Poieni, comuna Bucium, nr. 465, jud. Alba, România 
Proprietar: Eugen Colda
Proiect iniţiat de: Asociaţia Rencontres du Patrimoine Europe-RoumanieRPER, în cadrul Universităţii de Vară (UdV) Bucium

Construită de un miner aurar din neamul Colda, în 1851, casa are trei încăperi din bârne de lemn, o cămară, târnaţ (pridvor) spre curte şi acoperiş cu învelitoare de şindrilă. În anul 2004, suflarea casei s-a stins, odată cu bătrânii familiei Colda. Aşa a găsit-o RPER în 2011, în timpul prospecţiunilor sale prin Ţara Moţilor. Între 2011 şi 2016, casa a fost reabilitată în cadrul şantierului-şcoală organizat de RPER în cadrul UdV Bucium şi de Muzeul ASTRA, fiind antrenate finanţări private. 2011: UdV Bucium, ediţia I; casa a fost inventariată şi relevată. RPER a încheiat un acord cu proprietarul pentru reabilitarea in situ a casei 2012-2013: după o etapă de conservare şi de diagnosticare, când este descoperită inscripţia de datare (1851), au avut loc acțiunile de reabilitare în tehnici tradiţionale. Toate elementele recuperabile au fost curăţate, tratate şi integrate în poziţia originară. 2013-2015: etapă de repaus, necesară pentru aşezarea şi integrarea elementelor noi în ansamblu, pentru a se putea aplica tencuiala de pământ 2015-2016: în bucătărie şi în baia amenajată în vechea cămară au fost montate instalaţii moderne. Camerele au primit mobilier tradiţional, salvat de la distrugere. 21 mai 2016: sobele au început din nou să duduie, fumul să se strecoare prin şindrilă, apa caldă şi rece să curgă la robinetele din bucătărie şi din baie iar "strujac"-ul din paturile "de tras" să foşneasca sub somnul nostru greu. La 165 de ani, întinerită, Casă Colda din Bucium Poieni şi-a regăsit suflarea şi ne poate spune poveşti cu duhul aurului. 

Salvarea caselor cu valoare de patrimoniu, părăsite şi ruinate din Bucium şi valorificarea lor culturală şi turistică este parte a scenariului propus de RPER ca motor de dezvoltare socială şi economică a satelor din România.