Universitatea de vară

Bucium 2026

Proiect susținut de

Parteneri

Perioada desfășurării: 20 iulie – 3 august 2026

Deschiderea oficială: 21 iulie 2026, ora 17:00

Locul desfășurării: comuna Bucium, județul Alba

Descriere: 

În perioada 20 iulie–03 august 2026 se va desfășura cea de-a XIV-a ediție a Universității de Vară Bucium – UdV Bucium, organizată de Asociația Rencontres du Patrimoine Europe–Roumanie – RPER. Deschiderea oficială va avea loc în data de 21 iulie 2026, ora 17:00, în comuna Bucium, jud Alba.

În continuarea edițiilor anterioare, Universitatea de Vară Bucium propune un program interdisciplinar de formare în domeniul cercetării, protejării și valorificării patrimoniului cultural rural. Proiectul reunește studenți, tineri profesioniști, cadre universitare, specialiști, meșteri și membri ai comunității locale, urmărind transmiterea cunoștințelor și a tehnicilor tradiționale către o nouă generație de profesioniști.

Programul are la bază principiul conservării patrimoniului in situ, prin cercetare, educație și intervenție directă. Patrimoniul rural este abordat ca resursă culturală, socială și economică, esențială pentru păstrarea identității locale și pentru dezvoltarea durabilă a comunității.

Este o ediție în care ne reamintim și perpetuăm idealurile Ștefanei Bianu, inițiatoarea și suportul UDV Bucium, pe care RPER a pierdut-o în 8 mai 2026.

Ediția din 2026 se va concentra asupra satului Bucium Muntari, unul dintre teritoriile cele mai afectate de depopulare, cu consecințe grave asupra fondului construit tradițional. Activitățile vor urmări documentarea unor obiective reprezentative pentru comunitate, reactivarea meșteșugurilor locale și realizarea unor intervenții punctuale asupra patrimoniului construit.

Comuna Bucium, situată în partea central-vestică a județului Alba, în vecinătatea Roșiei Montane, este alcătuită din 30 de sate răspândite în văile și pe versanții Munților Metaliferi. Teritoriul păstrează un patrimoniu cultural complex, rezultat din relația dintre arhitectura vernaculară, peisajul montan, mineritul aurifer tradițional, practicile comunitare și meșteșugurile locale.

Programul Universității de Vară Bucium 2026 va cuprinde:

Activități practice pe teren

  • cercetarea, inventarierea și documentarea patrimoniului construit;
  • realizarea de relevee, schițe și documentații fotografice;
  • documentarea bisericii, a fostei școli, a căminului cultural, a fostei cooperative și a unor gospodării tradiționale din Bucium Muntari;
  • intervenții punctuale asupra unor construcții rurale;
  • restaurarea și reactivarea unor cuptoare tradiționale;
  • documentarea costumelor populare și a obiectelor specifice culturii locale.

Ateliere

  • atelier de confecționare și punere în operă a șindrilei, sub îndrumarea unui meșter local;
  • ateliere de documentare și conservare a arhitecturii rurale;
  • ateliere de restaurare a cuptoarelor tradiționale;
  • activități de educație pentru patrimoniu destinate copiilor și comunității locale.

Activități teoretice și didactice

Programul va include conferințe, prezentări, dezbateri ~~și colocvii~~ susținute de specialiști și cadre universitare din domeniile arhitecturii, restaurării, istoriei, sociologiei, artei și protejării patrimoniului.

Informațiile obținute în cadrul cercetărilor vor fi prelucrate și valorificate prin documentații de arhitectură, materiale fotografice și video, expoziții, articole de specialitate și prin continuarea seriei editoriale „Caietele Repertoriu Rural Bucium".

Prin activitățile propuse, Universitatea de Vară Bucium continuă demersul inițiat în anul 2011 pentru crearea unei platforme de dialog și acțiune între mediul academic, profesioniștii patrimoniului, autoritățile locale și comunitate. Structura comunicatului urmează modelul primei ediții, din anul 2011, a UdV Bucium, fiind centrat pe prezentarea cadrului conceptual, a programului și a parteneriatelor instituționale.

Organizarea și desfășurarea celei de-a XIV-a ediții a Universității de Vară Bucium sunt posibile datorită colaborării și susținerii oferite de:

Organizator

Asociația Rencontres du Patrimoine Europe–Roumanie – RPER

Parteneri locali și instituționali

  • Primăria Comunei Bucium;
  • Asociația Baia Domnilor;
  • Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu" Bucium;
  • Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" din București;
  • Institutul Național al Patrimoniului;
  • Ordinul Arhitecților din România – Filiala Teritorială București;
  • Centrul de Excelență în Studiul Imaginii – CESI.

Parteneri media: Revista Arhitectura; Zeppelin.

Proiect finanțat de Ordinul Arhitecților din România, din Timbrul Arhitecturii, cu cofinanțarea The King's Foundation.

TOP